Cum am invatat sa spun povesti

Evident ca cea care  m-a determinat sa ma perfectionez in arta povestirii, este fiica mea Maria de patru ani si jumatate. Totul s-a petrecut intr-o zi in care sarcina de a-i spune o poveste inainte de culcare, mi-a revenit mie. De acest aspect se ocupa de obicei sotia, eu avand alte sarcini in a o face sa nu se plictiseasca pe Maria. Printesa solicita la culcare povesti originale. Mie mi-a cerut sa-i spun o poveste cu un calut si un ursulet. M-am executat rapid si i-am spus ca cei doi s-au intalnit intr-o zi in padure si s-au imprietenit. Apoi s-au jucat impreuna, au mancat ceva si spre seara au plecat spre casele lor. Dupa care am bagat-o rapid pe aia cu „s-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa!”.

Maria s-a uitat intrigata la mine si m-a intrebat, „Asa scurta?”, dupa care a dat sentinta, „Tu nu stii sa spui povesti, nu-mi plac povestile tale. Mama imi spune povesti frumoase”, dupa care extrem de dezamagita mi-a intors spatele si a adormit.

A trebuit sa recunosc ca pur si simplu avea dreptate si am dezamagit-o crunt. Mi-a dat o lectie cum numai copiii pot sa o faca si de atunci am inceput cu adevarat sa-mi pun fantezia la contributie, si nu mai am nicio reclamatie.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Universul copilariei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s