Juniorii III de la Academia de Handbal Minaur au salvat onoarea clubului baimarean in acest sezon

Juniorii III de la Academia de Handbal Minaur (foto emm.ro)  au devenit campioni nationali, dupa un sezon in care au inregistrat doar victorii. Baimarenii au organizat turneul final pe teren propriu si au invins in meciul pentru aur Universitatea Transilvania Cluj Napoca cu 19-17 (8-8). Trebuie sa va spun ca de fapt oaspetii au fost marii favoriti ai acestei finale, avand o talie superioara si o forta de aruncare de la 9 metri mai mare decat a gazdelor. De altfel conducatorii, antrenorii si jucatorii clujeni, erau foarte increzatori in victorie inaintea meciului. Meciul a inceput insa cu o surpriza tactica foarte mare pregatita de antrenorii Florin Mironescu si Alexandru Cristea oaspetilor. Minaur s-a aparat agresiv om la om din primul pana in ultimul minut, reusind sa dea peste cap jocul de atac al clujenilor. Chiar daca acestia au condus cu 6-2, pana la urma au pierdut in fata unor jucatori care au alergat si au luptat mai mult. Academia de Handbal a obtinut astfel un succes splendid si a reusit sa salveze cat de cat onoarea (atata cat mai este) clubului Minaur, in anul in care seniorii au retrogradat.

Juniorii III alcatuiesc o echipa frumoasa, multi dintre baieti fiind copiii unor fosti sportivi baimareni cunoscuti. Si atmosfera din jurul echipei este grozava, parintii fiind cei mai mari suporteri ai talentatilor handbalisti baimareni. Daca lucrurile vor decurge normal in continuare, peste cativa ani, pe multi dintre cei care au devenit campioni nationali la juniori III ii vom vedea si in echipa de seniori (daca aceasta va mai supravietui pana atunci).

Academia de Handbal Minaur a mai cucerit in acest an bronzul la juniori V si mai este calificata si la turneul final al juniorilor IV.

Acest articol a fost publicat în Sport și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Juniorii III de la Academia de Handbal Minaur au salvat onoarea clubului baimarean in acest sezon

  1. Pingback: Juniorii III de la Academia de Handbal Minaur au salvat onoarea clubului baimarean in acest sezon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s