Cum a dat clasă Asociaţia „PAPY” din Baia Mare, canalului tv Minimax

La un interval de o saptamana, am asistat, de buna voie si nesilit de nimeni, la doua evenimente dedicate copiilor. Unul a fost organizat de celebrul canal de desene animate Minimax, iar celalalt de Asociatia „Papy” din Baia Mare, despre existenta careia, spre rusinea mea, am aflat abia la fata locului. Unul dintre evenimente a reprezentat un esec total, in timp ce celalalt, a fost o mare surpriza placuta.

Culmea este ca respectabilul post de televiziune Minimax, este cel care a organizat in Baia Mare un spectacol de toata jena. Doar pentru cunoscatori, trebuie sa va spun ca in Baia Mare a sosit „Autobuzul magic”, din serialul cu acelasi nume. Reclama tv a evenimentului ii putea face pe copii sa creada ca se vor putea plimba cu acest autobuz. Bineinteles ca nu putea fi vorba de asa ceva, deoarece ar fi fost mult prea multi doritori sa traiasca o asemenea experienta. Copii n-au putut insa nici macar sa urce in autobuz, ci au putut doar sa-si faca poze cu el. Evenimentul s-a desfasurat in deplorabila zona a fantanelor arteziene din Parcul Mara, iar sonorizarea a fost sub orice critica. Un maestru de ceremonii, care vorbea cu un puternic accent maghiar, a urlat nonstop intr-un microfon, fara a reusi insa sa se faca inteles. MC-ul a efectuat in fiecare minut trageri la sorti pentru diferite cartulii si materiale publicitare (zicea ca ofera si o excursie in Grecia), dar trebuia sa ai nervii tari, sa rezisti in preajma boxelor hodorogite. Au fost si cateva jocuri pentru copii, dar totul a avut o tenta publicitara, mult prea agresiva. Cu exceptia „Autobuzului magic”, care arata exact ca in desenul animat cu acelasi nume, totul a fost un fiasco.

Dezamagit de ceea ce ne-a oferit Minimax-ul, am plecat azi in Parcul Municipal la editia a II-a a „PAPY FEST”, mai mult cu gandul sa treaca vremea si sa scapam de caldura din apartament. Habar nu aveam la ce sa ma astept, si dupa cum va spuneam, despre Asociatia „Papy” nu auzisem in viata mea. Totul a reprezentat insa, o mare surpriza placuta. Copiii au avut parte de un spectacol de teatru, picturi pe fata, dulciuri, povesti, dans, jonglerii, plimbari cu trenuletul, toate fiind oferite gratuit. Organizatorii, evident voluntari, au avut la dispozitie o sonorizare foarte buna si totul s-a derulat intr-o atmosfera calda, vesela si relaxata. Ceea ce m-a impresionat insa forte tare, a fost faptul ca intr-un colt era o urna pentru donatii, dar nimeni nu a anuntat la microfon, cred ca din prea multa modestie, ca participantii la eveniment pot face donatii pentru Asociatia „Papy”.

Asa cum am aflat si eu azi, trebuie sa va spun ca Asociatia “PAPY” are ca scop umanizarea ingrijirilor medicale acordate copilului.

Mai multe informatii, puteti gasi pe  asociatiapapy.blogspot.ro

Acest articol a fost publicat în Universul copilariei și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s