De la Minaur la HCM Baia Mare

De câteva zile s-a încheiat aventura europeană a fetelor de la HCM Baia Mare și cele 5 partide disputate acasă, în turneul preliminar sau în grupa A a Champions League, mi-au adus aminte de atmosfera de la meciurile de pe vremuri ale echipei Minaur. Este greu să faci o comparație între cele două situații, pentru că nu vorbim de același lucru. Ca să fac o paralelă este ca și cum l-ai compara pe Pele cu Maradona, sau pe Dobrin cu Hagi.

Înainte de Revoluție, era ceva senzațional să asiști la partidele jucate de Minaur. Magia creată de Maricel Voinea și colegii lui în sala polivalentă este greu de descris, și doar cei care au avut șansa să fie acolo înțeleg, probabil, ce spun.

Și meciurile echipei HCM Baia Mare au creat suporterilor senzații și emoții de neuitat, Spre deosebire de anii ’80, atmosfera din sala din Baia Mare este acum mai vie, mai colorată, mai tinerească. După cum vă spuneam sunt alte vremuri.

Datorită rezultatelor, valorii jucătoarelor și promovării mediatice susținute, HCM Baia Mare este la ora actuală echipa cea mai iubită din oraș. Cu ocazia meciurilor din Champions League am văzut tot felul de suporteri fericiți. În sală au fost prezenți băimăreni care au prins și perioada de aur a echipei Minaur, spectatori care nu ratează în general meciurile niciunei echipe din oraș, suporteri care au fost alături de HCM și în vremurile grele și noua generație de fani, exuberantă, entuziastă, care crește odată cu echipa. N-am uitat nici de membrii Fan Clubului HCM Baia Mare, pentru  care totul a venit ca un premiu binemeritat, și care, am impresia că au fost marginalizați pe nedrept în ultima periodă. Despre suporterii din galerie nu spun decât că, în acest moment, nu îmi imaginez un meci disputat în sala polivalentă fără ei.

În sală au apărut și mulți oportuniști cu fețe de oameni importanți și care, după modelul Mihăiță Pleșan, evident că sunt suporteri HCM de când se știu. Fenomenul Champions League a atras și altfel de comportamente. Am întâlnit oameni pe care-i cunosc de ani de zile și care, pătrunși de importanța misiunii lor, acum nu mai salută, și mai rău, nici nu pot fi salutați. Dă-i încolo! Am decis să mă sacrific eu și să-i suport pe toți, numai să fie bine la echipă.

Organizatorii s-au străduit ca totul să fie fie bine și în foarte mare măsură au reușit. Au făcut însă tot felul de experimente la meciuri și sper că la anul vor ști ce au de făcut. La partida cu Gyor au dat spectatorilor vuvuzele, care au terorizat adversarele, copiii, bătrânii, femeile de serviciu și în general, pe toți oamenii normali din sală. Apoi cu Hypo au pus în difuzoare cântece patriotice care au sunat ca nuca-n perete. A fost excelentă idea compunerii unui imn pentru echipă, dar se pare că este doar pentru Champions League, pentru că în campionat nu a răsunat niciodată în sală. Îmi pare rău că cei de la HCM nu au avut ideea de a pune pe fiecare scaun o copie xerox cu versurile imnului, care cred că ar fi sunat grozav, dacă ar fi fost cântat de întreaga sală.

Parcursul fetelor din Champions League ne-a demonstrat că în sport se poate întâmpla orice și totul se compensează. La meciul cu Holstebro aproape toate aruncările s-au soldat cu gol, după care la Viena mingea n-a mai vrut să intre în poartă nici de la 7 metri. Două arbitre din Rusia ne-au dezavantajat la noi acasă în partida cu Hypo, după care cu Thuringer au venit doi arbitri din Slovenia, care au fost mult mai prietenoși. A fost multă frustrare după întâlnirile de la Viena și Gyor pe care le-am avut în mână, dar ce să zică cei de la Viborg, Hypo și Thuriger, echipe pe care HCM le-a învins la un singur gol diferență.

Cert este că HCM Baia Mare și-a depășit condiția și a realizat tot ceea ce se putea în acest moment. În afara jocului de acasă cu Gyor, fetele au fost tot timpul în meci. Deși nimeni nu spera la aceste rezultate la începutul sezonului, pretențiile au crescut pe zi ce trece și la echipă a apărut o anumită presiune, după părerea mea nejustificată. Cel mai expus a fost antrenorul Costică Buceschi. Este cert că a mai făcut și greșeli, și probabil nu a luat tot timpul cele mai inspirate decizii, dar a progresat și el foarte mult și în niciun caz nu este sub valoarea echipei.

Încă de la începutul sezonului toată lumea a declarat sus și tare că HCM Baia Mare nu este noul Oltchim, și sper că nici nu va deveni vreodată, deși pericolul există. În afara jucătoarelor venite în vară de la Oltchim, umbrele lui Radu Voina și a familei Luca, Andrei și Steluța, au bântuit în ultima vreme în preajma sălii din Baia Mare, iar Constantin Roibu și Adina Meiroșu au fost văzuți în carne și oase. Ce nu mi-a plăcut niciodată la Oltchim a fost faptul că acolo jucătoarele au schimbat cei mai mulți antrenori.

După 6 meciuri jucate în Liga Campionilor, HCM Baia Mare se pare că este hotărâtă să treacă la alt nivel. Anunțatul transfer al Camillei Herrem (sper că se va materializa) indică hotărât acest lucru. După câte se aude vor mai veni și alte handbaliste de calibru asemănător (Barbosa este cel mai vehiculat nume), condiții în care unele fete vor trebui din păcate să plece de la echipă. Până atunci însă, mai este un lucru important de făcut, cucerirea primului titlu de campioană din istoria clubului.

Hai HCM! Hai fetele!